Comitetul European pentru Drepturi Sociale al Consiliului Europei a concluzionat că Portugalia continuă să încalce dreptul la locuințe decente pentru comunitatea de țigani care locuiește în țară dezvăluie un raport al organizației.

Decizia se referă la o plângere depusă în 2010, iar raționamentul precizează că „condițiile de locuit precare persistă pentru o mare parte a comunității rome”, pe lângă „faptul că Guvernul nu a demonstrat că a luat suficiente măsuri pentru a se asigura că romii comunitate locuiește în case care îndeplinesc criteriile minime”.

Deși recunoaște unele măsuri luate de țară pentru a îmbunătăți condițiile în care trăiește comunitatea țigancă, și anume prin Strategia Națională de Integrare a Comunităților Țigane, precum și programe de locuințe, cum ar fi dreptul 1, invocate de Portugalia ca răspuns la plângere, Comitetul susţine că problema persistă.

Numărul exact de ţigani din Portugalia este necunoscut şi se bazează pe estimări, care indică o populaţie între 24 mii şi 40 de mii de oameni, dar că comisia europeană respinge, având în vedere că estimările între 45 mii şi 50 de mii de persoane sunt numere „mai realiste”, după cum acestea includ „invizibil”, adică familiile care nu se referă și cele care nu au o reședință fixă.

„ Numărul de ţigani străini din Portugalia nu este cunoscut, deoarece nu se colectează informaţii oficiale cu privire la acest subiect”, mai spune organizaţia Consiliului Europei.

În ceea ce priveşte condiţiile de locuit în rândul comunităţii de ţigani, raportul arată, de asemenea, că aproximativ 37% dintre ţiganii portughezi trăiesc în mahalale sau tabere, care se găsesc în 70 de municipalităţi.

Copiii sunt, de obicei, toți înscriși în aceeași școală, ceea ce creează o situație de „școli țigani”, iar locuințele sunt adesea supraaglomerate, deoarece politicile de relocare nu iau în considerare extinderea familiei.

Din acest motiv, comitetul european, recunoscând eforturile depuse de autoritățile portugheze, susține că Portugalia se află într-o situație de nerespectare, că sunt necesare îmbunătățiri și că „există încă obstacole” legate de lipsa unor date cantitative și calitative fiabile.

Acesta a identificat, de asemenea, „eșecuri recurente” ale statelor de a garanta accesul la drepturile muncii în condiții de egalitate, subliniind problemele discriminării în ceea ce privește accesul la ocuparea forței de muncă, inegalitățile de gen în ceea ce privește salariile și incapacitatea de a preveni situațiile de muncă forțată sau de exploatare a forței de muncă.