Această revoluție este probabil aproape unică în istoria recentă a lumii, de ce, pentru că armata a preluat controlul, nu neobișnuit, dar și-au ținut cuvântul (foarte neobișnuit în termeni mondiali) și au înmânat puterea poporului exact așa cum a promis.

25 aprilie 1974 este renumit pentru răsturnarea unui guvern autoritar şi stoparea fascismului în Portugalia cu aproape orice violenţă. Aceasta este destul de unic de la sine, dar nu a fost atât de mult mai mult. Caracterizat ca un guvern autoritar, a fost un timp de cenzură și opresiune și menținut de o forță de „poliție secretă”. După ce Salazar a suferit un accident vascular cerebral, conducerea a fost mutată la Marcello Caetano , care a condus timp de șase ani până la „demisia” sa după Revoluția Garoafelor.

O mare parte din motivația revoluției a fost despre coloniile portugheze din Angola și Mozambic, dar ca un străin care locuia în Algarve, care a fost greu de înțeles. Ceea ce se observa era că foştii soldaţi schilodiţi cerşind pe străzi susţinând că au fost răniţi în războaiele coloniale.

Înainte de revoluție, majoritatea locuitorilor expatriați nu erau conștienți de poliția secretă a PIDE (Poliția Internațională și de Stat de Apărare sau Polícia Internacional e de Defesa do Estado). În anul următor revoluției, am ajuns să știm mult mai multe despre ei și despre activitățile lor.

Cetatea Peniche, o cetate din secolul al XVI-lea, situată la o oră nord-vest de Lisabona, a fost folosită pentru a ține dizidenții sub dictatura Portugaliei, a fost cea mai notorie închisoare politică a dictaturii portugheze. Unii deținuți au suferit defecțiuni mentale, alții au murit în închisoare la cinci sau șase ani după ce și-au încheiat termenii. Opoziţia dictaturii a venit cu rezultate extreme. Dacă vă întrebați vreodată de ce Portugalia pare (sau părea) atât de birocratică, rețineți acest lucru. În vremurile dictaturii, singura cale sigură era să faci totul ca la carte, aşa erai în siguranţă. Informatorii poliţiei secrete erau peste tot.

La câteva luni după revoluție, MFA (Mișcarea Forțelor Armate) a anunțat că toți informatorii PIDE trebuie să se declare, altfel toate numele lor vor fi făcute publice. În câteva zile am ajuns să cunoaștem amploarea rețelei de informatori PIDE, managerul supermarketului local, recepționerii hotelului din apropiere, oamenii pe care i-ai întâlnit și ai avut de-a face cu aproape în fiecare zi, erau peste tot.

Inițial a existat o idee concepută pe plan internațional că Portugalia ar putea deveni comunistă. Se zvonea chiar că CIA a asamblat o invazie din Spania. Cu siguranţă a existat o „înclinare” spre comunism, manifestată în principal de ceva numit „saneamento”, muncitorii pur şi simplu preiau companiile şi renunţau la conducerea şi proprietarii. Acest lucru s-a întâmplat nu doar în industrie, ci și în agricultură, în special în Alentejo. Multe companii importante au fost pur şi simplu naţionalizate. A fost nevoie de câțiva ani pentru a restabili gestionarea corectă și pentru a returna aceste entități proprietarilor și conducerii inițiale.

La o sută de metri de locul unde locuiam în Albufeira am asistat la preluarea unei noi dezvoltări, proprietarii au sosit într-o dimineaţă şi li s-a spus să plece, muncitorii controlau acum dezvoltarea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la hotelul din apropiere.

O glumă portugheză populară la acea vreme a spus multe despre modul în care publicul larg gândește. S-a spus că extrema stângă l-a sprijinit pe Otelo Saraiva de Carvalho, liderul partidului comunist Álvaro Cunhal şi liderul partidului socialist Mario Soares au mers la pescuit. Barca s-a scufundat, cine a fost salvat?

Trăind în Algarve, nu-mi amintesc să fi văzut vreodată un soldat, darămite un blocaj rutier, majoritatea oamenilor erau doar confuzi cu privire la ceea ce se întâmplă în îndepărtata Lisabona, dar paşnic şi răbdător. Odată, în sensul giratoriu al Galp din Lagoa, am fost oprit de un grup de tineri (justițiari?) și a cerut politicos să deschidă cizma mea pentru a vedea ce a fost acolo. Cred că căutau arme, dar dezamăgiţi, am fost trimişi pe drum.

Acesta este, probabil, unul dintre cele mai mari tributuri la MAE, și total diferit de cursul obișnuit pe care astfel de revoluții ale forțelor armate le iau la nivel mondial. Ei pretind aproape întotdeauna că acționează în interesul oamenilor și cu un singur scop, să stabilească democrația. Ultimele evenimente din Myanmar arată acest lucru. Forțele armate au preluat puterea pentru a stabili democrația și a fost condusă de forțele armate din 1962 până în 2011, când un nou guvern a început să se întoarcă la guvernarea civilă.

Armata este acum din nou la conducere, au vrut în mod clar puterea înapoi. Generalii au preluat controlul la 1 februarie în urma alegerilor generale din 2011 pe care partidul doamnei Suu Kyi le-a câștigat printr-o alunecare de teren. Pur şi simplu i-au arestat pe liderii guvernamentali aleşi în mod democratic şi au preluat din nou controlul. Atât de mult pentru democrație. Acesta este doar un exemplu.

Dar MAF-ul Portugaliei s-a ţinut de cuvânt şi a organizat alegeri generale. Constituția din 1976 a fost elaborată de o Adunare Constituantă care a fost aleasă la 25 aprilie 1975, la un an după Revoluția Garoafelor. A fost elaborată în mare parte în 1975, apoi terminată și promulgată oficial la începutul anului 1976. Cu o noapte înainte de vot au spus oamenilor, „dacă vrei să rămânem, să votăm în alb”, oamenii nu au făcut-o, iar ei au predat puterea fără ezitare. Prezenţa la vot a fost de peste 90%, iar Mario Soares a devenit primul prim-ministru al partidului socialist.

Portugalia a trecut de la putere la putere, puține țări s-au adaptat atât de bine democrației într-un timp atât de scurt. În mai puţin de 50 de ani trăim într-o ţară modernă, bine guvernată, care face progrese extraordinare. Dacă sunteți un rezident destul de recent, s-ar putea lupta pentru a înțelege modul în care această țară cu perspectivă și cu adevărat democratică ar fi putut fi, eventual, o dictatură până acum câțiva ani. Dar a fost, și pe 25 aprilie putem și ar trebui să sărbătorim acei „căpitani” anonimi care au făcut acest lucru. Eroi cu adevărat necunoscuţi.

Author

Resident in Portugal for 50 years, publishing and writing about Portugal since 1977. Privileged to have seen, firsthand, Portugal progress from a dictatorship (1974) into a stable democracy. 

Paul Luckman