Cu tarife de la Southampton la Lisabona începând de la £23 inclusiv mese, și 6£ în plus pentru o mașină, popularitatea sa nu este o surpriză.

Broşura introductivă MS Eagle a acoperit toate bazele numind-o „noul feribot auto de croazieră” şi, operând un serviciu Southampton-Lisbon-Tangier, a navigat direct în Portugalia, una dintre cele mai la modă vacanţe destinaţii ale timpului, până la revoluţia din 1974 a pus o oprire temporară a turismului. Urmările recesionare ale crizei petrolului OPEC din 1973 nu au ajutat prea mult, costurile cu combustibilii au crescut dramatic.

Algeciras din sudul Spaniei a fost adăugat ulterior programului. Liniile fuselajului navei au fost proiectate de specialiștii în feriboturi Knud E Hansen și se presupune că au fost optimizate pentru Golful Biscaya, deși avea o reputație destul de proastă pentru că nu a manevrat golful într-un confort sporit. Potrivit zvonurilor de la acea vreme, constructorii scurtaseră fuselajul cu câțiva metri și acest lucru nu a dus la o „croazieră” confortabilă, așa cum vă vor spune mulți dintre obișnuiții ei. Durata totală a călătoriei spre Lisabona a fost de 42 de ore.

Unele amintiri ale pasagerilor din timp spun povestea bine, Sheilah Cardno își amintește: „Aproape am căzut cu Vulturul în septembrie 1974, când a fost lovită de un val ciudat în Golful Biscaya. O cadă veche și dură, a reușit să se îndrepte — peretele despărțitor al cabinelor clasei I, camera motoarelor inundată în timp ce apa se revărsa în pâlnie, căpitanul rănit când a fost aruncat peste casa roții — am șchiopătat înapoi la Falmouth pentru a o usca”.

O doamnă numită Kate Baxter a scris: „Am fost pe Eagle în primăvara anului 1973. A fost prins într-un uragan. Cantităţi masive de daune şi tot ce e legat în colţurile salonului. Am căzut pe scări şi mi-am rupt piciorul. Încă mai am butaşi de ziar şi câteva poze cu vehiculele avariate de pe chei din Lisabona. Mazăre înghețată și vopsea verde îmi amintesc. Niciodată nu am fost atât de îngrozit în toată viaţa mea”.

În ciuda acestui fapt, tarifele mici şi ruta directă spre Lisabona au reprezentat un avantaj uriaş. Un raport de presă la acea vreme a spus: „Locuința pasagerilor a fost destul de intrigant finisată, mult folosit fiind de culori îndrăznețe și acoperitoare de perete de vinil, cu Red Room Lounge Bar și verde Panoramic Lounge deosebit de notabilă, deși alegerea unui portocaliu paisley destul de distrage atenția și schema de culoare verde în cele zece cabine de lux a fost, poate, regretabil”. Decorul verde de tei şi marea aspră nu sună o combinaţie bună. Cea mai bună cazare, o suită costă suma de „spargere bancară” de 60 de lire sterline sau 90 de lire sterline, și nu uitați că include mesele, dacă se întâmplă să vă fie foame! O ediție a „Shipping World & Shipbuilder” nu a descris în mod nejustificat decorul cabinei ca fiind „uimitor”.

Celălalt zvon interesant din lunile următoare revoluției a fost că anumite persoane de profil înalt, pe care noul regim le-a simțit că nu ar trebui să părăsească Portugalia, le-a fost mult mai ușor să urce la bordul Vulturului decât să încerce să zboare din aeroportul din Lisabona. Documentația adecvată părea mai puțin o problemă dacă cunoști „oamenii potriviți” de la chei.

În ciuda tuturor acestor lucruri, s-ar părea să dovedească că, dacă oferiți un traseu bun la un preț rezonabil, oamenii vor pune cu multe.

Cu multă atenție acordată acestor zile călătoriilor ecologice, ați putea specula că un feribot modern și probabil economic care deservește ruta Marea Britanie către Lisabona ar putea fi o propunere extrem de atractivă. Vizitatorii de ședere mai doresc să aibă propriile lor mașini, se economisește costul de închirieri auto. De asemenea, nu există limite cu privire la cât de mult bagaj puteți aduce pentru o ședere lungă. Algarve este doar câteva ore cu mașina distanță, și, de fapt, sudul Spaniei este mai aproape de Lisabona decât Santander.


Author

Resident in Portugal for 50 years, publishing and writing about Portugal since 1977. Privileged to have seen, firsthand, Portugal progress from a dictatorship (1974) into a stable democracy. 

Paul Luckman