Patruzeci şi şase de ţări (fără China, Japonia, India, Mexic sau Australia) au promis că vor elimina treptat energia cărbunelui până în anii 2030 „sau cât mai curând posibil după aceea”.

Cel mai mare și al treilea cel mai mare emițător de dioxid de carbon din lume, China și India, s-au angajat să obțină emisiile „Net Zero” până în 2060 și, respectiv, 2070, deși trenul fugar ar fi părăsit stația până atunci. (Angajamentele Net Zero ale majorităţii ţărilor sunt pentru 2050.)

O alianță formată din peste 90 de națiuni, reprezentând două treimi din economia globală, s-a angajat să reducă emisiile de metan cu cel puțin 30% față de nivelurile actuale până în 2030.

Cu doar doisprezece ani mai târziu, ţările bogate au declarat că în alţi doi ani îşi vor ţine promisiunea de a oferi 100 de miliarde de dolari pe an ţărilor sărace, astfel încât şi ele să-şi poată juca rolul în reducerea emisiilor.

Și mai mult de o sută de lideri au fost de acord să pună capăt despăduririi până în 2030. Au pus chiar la dispoziție 19,2 miliarde de dolari pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare precum Brazilia și Indonezia să își îndeplinească angajamentele privind protejarea pădurilor tropicale, sau ceea ce a mai rămas din ele.

Acum, este adevărat că toate acestea sunt oferte voluntare între parteneri dispuși. Acestea nu sunt acorduri unanim între toate părţile suverane prezente la COP26, deci nu vor face parte din niciun tratat formal şi nu există nicio modalitate de a le aplica.

Nu este grozav, dar este mai bine decât o înţepătură în ochi cu un băţ ascuţit, iar Agenţia Internaţională pentru Energie calculează că, dacă toate promisiunile şi angajamentele sunt respectate în întregime şi la timp, există o şansă de cincizeci la cincizeci ca încălzirea să fie limitată la o temperatură medie globală cu 1,8°C mai mare.

Aceasta este mult la nord de ținta declarată de +1,5°C și prea aproape pentru confort față de nivelul „niciodată să nu depășească în niciun caz” de +2,0°C. Cu toate acestea, angajamentele asumate înainte de conferință au fost practic garantate pentru a duce la o eventuală creștere de 2,7°C, deci este o rezultat mai bun decât majoritatea oamenilor au aşteptat.

Astea sunt veştile bune. Iată veştile proaste.

„ Natura”, una dintre cele mai respectate reviste științifice din lume, a făcut un sondaj anonim al celor 233 de oameni de știință în domeniul climei care au scris masiv „Al șaselea raport de evaluare”, care a furnizat știința la care această conferință răspunde. Şaizeci la sută dintre ei au spus că se aşteaptă ca lumea să se încălzească cu cel puţin 3°C până la sfârşitul secolului.

Doar 20% dintre oamenii de stiinta au declarat ca se asteapta ca natiunile sa limiteze incalzirea globala la +2°C. Doar 4% au spus ca au crezut ca lumea ar putea reusi sa opreasca incalzirea la +1,5 °C. Iar 82% dintre oamenii de stiinta care au raspuns au spus ca se asteapta sa vada impactul catastrofal al schimbarilor climatice in timpul vietii lor.

Nu sunt deloc surprins de aceste răspunsuri, pentru că în ultimul an am intervievat oamenii de știință din domeniul climei pentru o nouă carte și mini-seriale de televiziune la care lucrez. De fapt, am vorbit cu cel puțin o duzină de aceiași oameni „Natura” chestionați, și aud aceleași lucruri.

Încearcă să rămână pozitivi şi muncesc din greu. A existat o expansiune extraordinară în înțelegerea noastră a modului în care clima a funcționat în trecutul profund și a modului în care funcționează chiar acum. Există o cascadă de noi tehnologii pentru producerea surselor de energie neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, decarbonizarea sistemului alimentar, chiar scoaterea din aer a dioxidului de carbon și a metanului.

Dar îşi amintesc, de asemenea, că în nici o ocazie anterioară toate promisiunile şi promisiunile făcute la aceste conferinţe nu au fost respectate în întregime şi la timp. Ei știu că există încă multe necunoscute „neliniare” care ar putea înrăutăți brusc lucrurile.

Și ei știu că mai mult de jumătate din dioxidul de carbon „antropică” pe care rasa umană l-a pus în aer a fost emis de când am aflat cu toții că provocăm încălzirea periculoasă în 1990. Nu aş cumpăra nici măcar o maşină folosită de la această specie, darămite să am încredere în ei cu o planetă.

Aşa că oamenii de ştiinţă, şi noi, ceilalţi, merg pe o linie fină între speranţă şi disperare, cu explozii ocazionale de furie tăcută. Dar asta e condiţia umană.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer