La 24 de ani, zâmbetul deschis ascunde greutatea istoriei pe care o poartă tânăra femeie. Ea a primit azil, învață portugheză, face parte dintr-un program de stagiu pentru refugiați într-o multinațională suedeză, „are hrană și un acoperiș” pentru copiii ei.

Tatăl ei a murit când Marvelhous avea 18 ani și a trebuit să părăsească școala, ea și alte două surori. O mătuşă a dus-o acasă la muncă. Minunat a plăcut mătușa ei, dar nu unchiul ei: „Venea să se culce cu mine când eram singură și nu voiam. Am spus că dacă mătușa mea ar ști, ea m-ar ucide”, spune ea.

A fugit de unchiul ei și o sarcină nedorită, a avut un avort, „singura cale de ieșire”. A rătăcit pe străzi până când a găsit confort într-o biserică, unde a fost abordată de un bărbat cu promisiuni că o va duce în Europa. Ea a pornit în călătoria care a dus-o, împreună cu alți doi prieteni, mai întâi într-o tabără din Niger, unde l-a întâlnit pe tatăl copiilor ei, apoi în Libia, prin deșert.

În Libia, ea a fost arestată și descoperită că a fost vândută, dar a reușit, cu ajutorul familiei ei acum soțului, să scape pentru a face față oceanului și Europei. Era însărcinată cu fiica ei. Marea a luat barca ea a fost pe înapoi la Tripoli, înapoi la închisoare. O altă evadare, o altă călătorie, acum cu o fetiţă de opt luni în poală, un alt copil în pântece şi fără soţ.

„ Nu aveam bani să ne traversăm pe amândoi. Am venit cu copiii şi el a stat acolo muncind, ca să se termine. Când marea s-a terminat, am ajuns în Italia şi am mers într-o tabără de refugiaţi. Un an mai târziu, mi-au spus că vin în Portugalia”, spune ea.

Ea nu știa nimic despre Portugalia: „Nu cunoșteam țara. Dar dacă era în Europa, trebuia să fie mai bine decât Nigeria sau Libia. Când am ajuns în Braga, am simțit că a fost un loc de oameni prietenoși. Aici am găsit lumina speranţei de a avea un viitor şi un viitor fericit”, explică ea.

Minunat a venit în Portugalia în cadrul unui program al Uniunii Europene de primire a refugiaților și a fost preluat de Adolcere, o asociație care colaborează cu persoane aflate în pericol și salută familiile singure de femei și refugiați.

În cadrul Programului Uniunii Europene de Relocare, Portugalia a fost a 6-a țară europeană care a primit majoritatea refugiaților, primind 1.550 de persoane provenind din Grecia (1.190) și Italia (360), între decembrie 2015 și aprilie 2018 - și care au fost găzduite în 97 de municipalități.

Familia lui Minune, ea, fiica ei şi fiul ei, a fost prima pe care am adus-o. Ne-am dus la Lisabona să le luăm și călătoria spre Braga a fost liniștită, fata era foarte curioasă, și-a petrecut toată călătoria lipită de sticlă”, își amintește Carla Fernandes, responsabilă pentru această asociere.

Adolescere a luat în opt familii precum Minunat: „Programul de recepție durează 18 luni. Obiectivul este de a proiecta împreună cu aceste femei un proiect de viață, care începe cu învățarea portugheză, integrarea copiilor în școală, monitorizarea medicală și integrarea profesională”, descrie ea.

Pentru fiecare membru al gospodăriei, mamele primesc 150 de euro, sumă pe care tehnicienii Adolescere le învață să le gestioneze, să compare prețurile și să facă alegeri: „Acestea sunt familii care nu aveau nimic și prioritățile încă nu sunt clare”, explică Carla Fernandes.

„ Ceea ce doresc cel mai mult este ca copiii lor să meargă la școală, să învețe repede portugheză, astfel încât să poată fi cineva în viață. Principala lor preocupare sunt copiii lor”, garantează ea.

Cuvintele minunate sunt o dovadă a acestui lucru: „Am fugit ca să pot trăi fără frică. După ce s-au născut copiii mei, nu mă mai gândesc la mine, ci doar la ei și la siguranța lor. Sunt aproape fericit aici”, recunoaște el. Aproape? „Da, mi-e dor de tatăl lor”, răspunde ea.

Foto: Ivanperezz